Jucăm pentru oricine. Mai puțin pentru noi.
Pe scena teatrului nostru interior, ne trezim adesea jucând roluri care nu ne mai reprezintă.
Nu pentru că ni se potrivesc, ci pentru că ne-am obișnuit cu aplauzele.
Setea de a fi validați ne ține, uneori, pe scene care ne sufocă, doar pentru că acolo există un public.
Iar ceea ce avem cu adevărat nevoie să exprimăm rămâne dincolo de cortină — tăcut, viu, așteptând să fie jucat nu pentru aplauze, ci pentru adevăr.
În terapie, ne uităm la aceste roluri și scene și ne întrebăm, poate pentru prima oară: pentru cine jucam?
- AI vs conexiune umană – Cum tehnologia schimbă relațiile
Conexiunea cu ecranul crește. Conexiunea cu oamenii scade. Iar golul dintre noi devine normalitate — nu ne mai miră mesele tăcute, privirile coborâte și prieteniile reduse la notificări. Stau pe balcon, cu ceașca fierbinte între palme. Privesc peste marginea ei cum aburul se ridică încet și se pierde în aerul răcoros al dimineții.Telefonul vibrează pe… Citește mai mult: AI vs conexiune umană – Cum tehnologia schimbă relațiile
